Adio

            Simt nevoia să scriu. Să mă descarc...Nu ştiu.Nimeni nu mă înţelege. Prietenii nu mă sfătuiesc.M-au uitat.
Când am nevoie de cineva în adevăratul sens al cuvântului,nu am pe cine conta.E trist.Vreau să nu mă fi născut.Eram scutită de o imensă suferinţă. Fiinţele pe care le consideram surori, dau dovadă de nesimţire. Trăiesc un adevărat coşmar,devenit realitate. Când se va sfârşi? Nu mai am putere.
Sunt moale.
       Acum eşti la mii km de mine.Nu te mai pot vedea.
Ştiu că suferi.La fel cum sufăr şi eu.Nostalgia...Simt nevoia să mă descarc.
Mă ascund.Nu vreau să  îmi vadă nimeni suferinţa.Ar râde.
S-ar amuza pe seama mea.Nu le-ar păsa de mine.
Oameni inculţi.Nu înţeleg.
Cad la pământ şi mă rog...Am credinţă,dar îmi lipseşte puterea.Ea m-a învăţat să merg mai departe.Să fiu rece ,dar nu pot..Cu EA nu pot!Nu mă lasă inima.
      E atât de greu. Mă doare inima. E greu !?
Vreau să pun STOP. Să o târăsc acasă. Să uit de toţi,de toate.Să se sfârşească.Am nevoie de timp.Sunt confuză.Vreau să plec departe,fără mine. Nu mă înţeleg.Vorbesc fără rost.Nu ştiu.
E neexplicabil tot ce se petrece.Nimeni nu m-ar crede.
Trăiesc din milă.Le e milă de suferinţa mea.Dar ce-mi pasă? O vreau pe ea.Doar pe ea.Nimic mai mult.
Reunite pe veci.În mintea şi sufletul meu cel puţin.
                    






Dor...de noi!