Şi le zâmbesc din toată inima,lor,celor care coboară lin,alunecând de acolo de sus din ceruri.În înaintarea mea pe cărăruie caut fără încetare să prind unul sau mai mulţi fulgi în palmele mele,să-i sărut-ceea ce spre bucuria mea reuşesc-.Dar,pe când încântată de preţioasa-mi ''captură'',apropiu palmele să-i văd mai bine,mai îndeaproape,palmele goale!Da.S-a topit minunea albă şi gingaşe.A dispărut.Şi totuşi,îmi deschid şi mai mult,şi mai larg,braţele,ducându-mi şi mai mult capul pe spate,lăsându-mă pe mai departe răsfăţată de minunaţii şi uşorii fulgi de nea.Nu încetez să le zâmbesc,zâmbesc iubiţilor mei primi părtaşi la ceea ce seamănă mult a fericire de care-mi simt curpinsă,inundată,întreaga fiinţă.Doamne-Dumnezeule,oare ce s-a întâmplat cu biet sufletul meu?
Nu,n-am timp de răspuns,deoarece iată-mă ajunsă în faţa micuţului nostru dormitor...al nostru.Îmi trec privirea dintr-o parte întralta.Nu!Nu-i nimeni aici.Ce nostalgic!Ajungând la priciul meu,mă prăbuşesc pe el.Şi...plâng,plâng în suspine,fără să mă pot stăpâni,aşa,fără măcar să ştiu de ce.De ce oare?Dar simt că doar el,plânsul,mi-ar putea reda cât de cât liniştea,echilibrul(trezirea din transă?din vrajă?),de care sunt pe de-a-ntregul cuprinsă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu